Artificii
Jocuri de Artificii (cf. O.I.G.S.U. nr. 1045/I.G./29.08.2007)
(1) Acordul pentru organizarea jocurilor de artificii cu articole pirotehnice se emite pe baza următoarelor documente:
- Cerere tip - două exemplare - Disponibilă în Secțiunea „Documente”
- tabel cu datele tehnice ale produselor pirotehnice care urmează să fie folosite pentru desfăşurarea jocului de artificii, înscrise pe tipuri, categorii, calibre, semnat şi ştampilat de reprezentantul legal al persoanei autorizate să execute jocul de artificii - două exemplare;
- declaraţie pe propria răspundere cuprinzând măsurile ce se vor asigura pentru prevenirea şi intervenţia în caz de incendiu, distrugeri sau vătămări corporale, cum ar fi forţele şi materialele folosite pentru intervenţie, modul de intervenţie, interzicerea accesului persoanelor neautorizate în perimetrul de siguranţă, semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al persoanei autorizate să execute jocul de artificii - două exemplare;
- plan de situaţie la scara de 1:500 cuprinzând zona de tragere, zona de cădere, perimetrul de siguranţă şi distanţele faţă de obiectivele care prezintă pericol de incendiu sau explozie specificate în legislaţia în vigoare, semnat şi ştampilat de reprezentantul legal al persoanei autorizate să execute jocul de artificii - două exemplare;
- copie de pe acordul administraţiei publice locale pe a cărei rază teritorială se va organiza jocul de artificii cu articole pirotehnice;
- Opis cu documentele depuse - două exemplare - Disponibil în Secțiunea „Documente”